Tradiție - Respect - Continuitate

I. Scurt istoric

Ideea creditului mutual, bazată pe solidaritate și sprijin reciproc, a apărut în Europa în secolul XIX, odată cu dezvoltarea cooperativelor. Primele uniuni de credit au fost fondate în Germania, iar conceptul s-a răspândit în Canada și SUA.

În România, astfel de forme de organizare apar încă din 1846, în rândul tipografilor din Brașov. În deceniile următoare se înființează numeroase organizații similare în toată țara, mai ales în rândul meșteșugarilor, comercianților și cadrelor didactice. Spiru Haret a încurajat dezvoltarea acestor uniuni, mai ales în mediul rural și învățământ.

Până în 1949, aceste case oferă nu doar împrumuturi, ci și servicii sociale: ajutor în caz de boală, acces la sanatorii, case de odihnă etc.

II. Cadrul legal până în 1949

Funcționau pe baza unor legi precum Codul Comercial (1887), Legea Asociațiunilor (1924) și reglementări specifice pentru funcționari și magistrați. Aceste legi au permis caselor să joace un rol important în protecția socială și în sprijinul salariaților.

III. Servicii oferite

• Credite din fondurile membrilor

• Ajutoare sociale (boală, accidente, invaliditate)

• Asistență medicală

• Investiții în infrastructură socială (case de odihnă, spitale etc.)

IV. Anul 1949 – Naționalizarea

După instaurarea regimului comunist, prin Decretul 358/1949, casele de ajutor reciproc au fost subordonate sindicatelor și li s-au confiscat bunuri. Rolul lor s-a limitat la acordarea de împrumuturi. Activitatea era controlată strict de sindicate, iar o parte din venituri mergea către Uniunea Generală a Sindicatelor din România (UGSR).

V. Perioada comunistă (1949–1989)

Deși sub control politic, casele de ajutor reciproc au fost un sprijin constant pentru salariați. Ele au crescut semnificativ ca număr și ca membri: de la 3.000 în 1964 la aproape 6.000 în 1989, cu peste 4,8 milioane de membri.

VI. După 1990

După 1989, România a trecut prin ample transformări economice și sociale, trecând la economia de piață, ceea ce a implicat restructurări majore. Totuși, aplicarea reformelor a fost întârziată de instabilitate politică, birocrație și lipsa de experiență. Piața muncii a fost dezechilibrată, mai ales în sectorul industrial.

În acest context, casele de ajutor reciproc ale salariaților (C.A.R.) au decis, în 1990, să devină independente față de structurile politice sau sindicale. S-au organizat în uniuni teritoriale județene, coordonate de Uniunea Națională a Caselor de Ajutor Reciproc ale Salariaților din România (U.N.C.A.R.S.R.), reluând tradițiile de dinainte de 1949.

An de an, aceste organizații și-au actualizat statutele în acord cu legislația financiară. U.N.C.A.R.S.R., înființată la 23 martie 1990, a devenit un reper pentru sistemul C.A.R., iar această dată este celebrată ca „Ziua Uniunii”.

După șapte ani de eforturi, a fost adoptată Legea nr. 122/1996, care reglementează cadrul juridic al caselor de ajutor reciproc ale salariaților și al uniunilor acestora.

​